Codul Administrativ ar urma să ajungă în Parlament în septembrie, a declarat, miercuri, ministrul Dezvoltării Regionale, Sevil Shhaideh, ea menţionând că nu renunţă la prevederea potrivit căreia persoanele care au avut o condamnare penală pot deveni membri de guvern.
Clujenii ies în stradă, miercuri seara, pentru a cere, la unison, demisia Avocatului Poporului, Victor Ciorbea. Acesta a decis recent să atace Legea 90/2001 la Curtea Constituțională, lege care interzice persoanelor condamnate penal să ocupe funcții în Guvernul României.
Sevil Shhaideh este persoana pe care social-democrații i-au propus-o președintelui Klaus Iohannis ca să ocupe funcția de premier.
Decizia vine după ce primarul a fost condamnat definitiv de către Curtea de Apel la închisoare cu suspendare.