Numărul de infectări cu SARS-CoV-2 în mediul şcolar a continuat să scadă în ultima săptămână şi, implicit, a scăzut şi numărul de clase sau unităţi şcolare cu activitate organizată în sistem online.
Cursurile cu prezență fizică rămân suspendate la două licee din județ, iar alte școli au intrat online, timp de 10 zile, începând de astăzi.
Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, spus că datele privind infectările cu SARS-CoV-2 indică faptul că, în ultima săptămână, rata de îmbolnăvire în rândul elevilor şi al cadrelor didactice a scăzut faţă de
Aproape 7.000 de copii din Cluj învață de acasă ca urmare a cazurilor de COVID-19 confirmate în școlile și grădinițele din județ.
În peste o sută de clase din școlile clujene a fost suspendată activitatea față în față din cauza cazurilor de COVID-19 în apărute rândul copiilor și a cadrelor didactice.
Peste 1.400 de elevi şi profesori au fost confirmaţi cu COVID-19 începând cu semestrul II, când s-au redeschis școlile, iar autoritățile au decis să suspende cursurile în peste 700 de clase timp de două săptămâni.&nb
În România, 290 de elevi au fost confirmaţi cu COVID-19, în prima săptămână după redeschiderea şcolilor.
Criteriile de suspendare a cursurilor sunt prevăzute în proiectul de ordin comun al miniștrilor Educației și Sănătății, privind organizarea activităţii în unitățile de învățământ.
Aproape 200 de elevi și profesori din unitățile de învățământ din județul Cluj sunt infectați cu noul coronavirus.
Recomandări: