În ultimele 24 de ore, în România au fost efectuate peste 31.500 de teste pentru depistarea noului coronavirus.
Medicul Valeriu Gheorghiță a declarat, marţi, că, în cazul în care se va pune problema administrării celei de-a treia doze de vaccin, foarte probabil nu va fi revaccinată toată populaţia, ci doar "anumite segmente populaţionale".
Medicul Valeriu Gheorghiţă a spus marți că România va ajunge, în luna august, în "prag de imunitate colectivă", într-un procent cumulat de 50%, reprezentând "vaccinare şi persoane care au trecut prin infecţie".
În spitalele din Cluj sunt internate peste șapte sute de persoane depistate cu noul coronavirus, dintre care câteva zeci se află în stare gravă la Terapie Intensivă.
Până marți, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.072.972 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus, iar 1.027.412 dintre pacienții confirmați pozitiv au fost declarați vindecați.
În spitalele din județul Cluj sunt internate, în prezent, 740 de persoane diagnosticate cu COVID-19, dintre care 70 la ATI.
Un vaccin experimental COVID-19 dezvoltat de Sanofi şi GlaxoSmithKline a arătat un răspuns imun pozitiv în studiile clinice în stadiu incipient, iar producătorul speră ca serul să apară pe piaţă până la sfârşitul anului.
Oliver Trif, un bărbat din Oradea, și-a făcut un tatuaj special pentru a-și aminti pe viață de pandemia COVID, pe urmă s-a vaccinat fix în acel braț.
Clujul rămâne fruntaș la vaccinare. Vineri a început maratonul non-stop de 3 zile, la Sala Polivalentă BT Arena, iar în ultimele 24 de ore au fost vaccinate peste 1000 de persoane.
Recomandări: