Peste 150 de drahme şi tetradrahme greceşti din argint, vechi de circa 2.000 de ani au fost descoperite la Poiana Cristei, judeţul Vrancea, de doi căutători de comori, cu ajutorul unor detectoare de metale.
Un bust a regelui dac Decebal, realizat de sculptorul Ioan Bolocan, a fost dezvelit, luni, în incinta Aeroportului Internațional „Avram Iancu” Cluj.
Asociatia de reconstituire istorica Terra Dacica Aeterna (TDA) a participat, in aceste zile, la doua festivaluri de profil desfasurate in Franta si in Bulgaria, unde s-a numarat printre cele mai apreciate astfel de formatii.
Handbalul l-a luat din istoria românilor numai pe Decebal şi l-a uitat pe Traian.
Un site care reuneşte informaţii despre civilizaţia dacică, după cercetările făcute de arheologi clujeni şi hunedoreni, a fost lansat azi de Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei din Cluj.
"Daci" clujeni, de la asociaţia Terra Dacica Aeterna, simulează bătălii cu romani în Constanţa, în acest weekend. Mii de turişti şi localnici s-au adunat în centrul vechi, curioşi să vadă legiunile romane şi cohortele dacice.
Obicei inedit de Paşte, în comunele de pe Valea Someşului din Cluj. Datează de pe vremea dacilor, dinainte ca locuitorii Daciei să fie creştinaţi, dar a fost transformat într-un obicei pascal, organizat cu religiozitate în fiecare an, în Joia Mare.