Europarlamentarul Daniel Buda i-a transmis felicitări Robertei Metsola, după ce a fost realeasă, pentru un mandat de 2 ani şi jumătate, în funcţia de preşedinte al Parlamentului European.
Moartea în chinuri a tinerei de pe traseul Jepii Mici din munții Bucegi trebuie să trezească la realitate toți decidenții politici, transmite europarlamentarul Daniel Buda.
Coaliţia de guvernare încearcă să găsească o soluție pentru organizarea alegerilor prezidenţiale din acest an, pe fondul neînţelegerilor dintre PNL şi PSD privind calendarul acestui scrutin. Liberalii vor ca alegerile să aibă loc în luna noiembrie, în timp ce social-democraţii insistă pentru septembrie.
Europarlamentarul clujean spune că susținerea fermierilor și a producătorilor români, împreună cu promovarea oportunităților de finanțare, reprezintă pași importanți către o economie mai robustă și competitivă în actualul context geopolitic european.
Europarlamentarul german Manfred Weber din cadrul partidului politic „Christlich Soziale Union” (CSU) a fost reales preşedinte al Grupului PPE din Parlamentul European (PE).
Biroul Electoral de Circumscripție Județeană Cluj a finalizat centralizarea proceselor-verbale cu voturile exprimate de alegătorii din județ pentru alegerile europarlamentare.
Primele date privind votul de la alegerile europarlamentare aduce şi o primă proiecţie a locurilor în noul Parlament European pe care partidele din România le vor avea.
Potrivit rezultatelor EXIT-POLL la alegeri europarlamentare 2024 în România, conform CURS-Avangarde (ora 22:00), coaliția PSD-PNL a câștigat alegerile cu 54% din voturi. Astfel, europarlamentarul Daniel Buda a obținut un nou mandat.
Președintele PNL Cluj, Europarlamentarul Daniel Buda, candidează pentru un nou mandat la Parlamentul European.