Președintele Klaus Iohannis a semnat decretul prin care statul va suporta cheltuielile de repatriere pentru cetățenii români care decedează în străinătate.
Preşedintele Republicii Moldova Maia Sandu a anunţat vineri că a semnat decretul privind iniţierea negocierilor de aderare a țării sale la Uniunea Europeană.
O lume întreagă a aşteptat momentul în care Putin s-a adresat națiunii în dimineaţa de miercuri, 21 septembrie. Acesta a acuzat NATO de "şantaj nuclear". Totodată a transmis că decretul pentru mobilizarea parţială a fost deja semnat, iar rezerviştii vor fi înrolați.
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, vineri, decretul privind numirea lui Marcel Boloş în funcţia de ministru al Cercetării, Inovării şi Digitalizării, a informat Administraţia Prezidenţială.
Comisiile Juridice reunite ale Parlamentului, conduse de doi lideri PSD Nicuşor Halici şi Şerban Nicolae, au adoptat miercuri un proiect de hotărâre care completează decretul preşedintelui Iohannis de prelungire a stării de urgenţă. PSD pă
Preşedintele Klaus Iohannis a emis decretul de prelungire a stării de urgenţă cu încă 30 de zile. La începutul lunii şeful statului anunţa că va fi nevoie de prelungirea stării de urgenţă.
Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat săptămâna trecută că va emite un decret pentru prelungirea stării de urgenţă. Unele partide, însă, i-ar putea anula decizia, printr-un vot negativ în Parlament.
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, luni, decretul pentru numirea Guvernului României condus de Viorica Dăncilă, potrivit unui comunicat de presă transmis de Administraţia Prezidenţială.
Klaus Iohannis a semnat actul normativ care prevede că elevii înscriși în învățământul profesional și tehnic cu durata de minimum trei ani pot beneficia de masă și cazare gratuită în cantinele și internatele școlare.
Laszlo Tokes a deschis un proces la Curtea de Apel Bucureşti, solicitând judecătorilor anularea decretului semnat pe 4 martie 2016 de preşedintele Klaus Iohannis, prin care şeful statului i-a retras Ordinul Naţional "Steaua României" în grad de Cavaler.