Urbaniștii județului Cluj au oferit un aviz favorabil proiectului care va fi amplasat în localitatea Luna de Sus, comuna Florești. Investiția, estimată la peste 100 de milioane de euro, are potențialul de a impulsiona dezvoltarea economică a zonei, dar și de a atrage o parte din traficul care acum "sufocă" DN1 între Cluj-Napoca și Florești, mai ales în zona Nodului N.
Este vorba despre realizarea unui drum pe lângă Parcul Tetarom I, paralel cu calea ferată, care va trece prin Baciu și va ajunge în apropiere de spitalul Polaris din comuna Mera. Aici este prevăzut un nod rutier care va face joncțiunea cu Autostrada Transilvania.
Consiliul Județean Cluj a aprobat luni proiectul de hotărâre privind declanșarea procedurilor de expropriere a unor terenuri din comuna Luna în vederea realizării infrastructurii de acces la viitorul parc industrial Tetarom V.
Consilierii județeni au aprobat indicatorii tehnico-economici și finanțarea multianuală a obiectivului de investiții „Parc Industrial Tetarom 5 – infrastructură de acces”.
Realizarea drumului de acces în Parcul Industrial Tetarom V este finanțată din bugetul Consiliului Județean Cluj.
Recomandări: