Consiliul Județean Cluj a anunțat finalizarea cu succes a proiectelor de modernizare a două drumuri județene din zona montană a județului, finanțate din fonduri europene.
Consiliul Județean Cluj a anunțat, joi, finalizarea cu succes a modernizării și reabilitării a trei drumuri județene importante cu o lungime totală de peste 41 de kilometri.
Peste 30 de drumuri județene din Cluj au beneficiat de lucrări de modernizare sau întreținere în primele nouă luni ale anului.
La finalul anului trecut, o treime din drumurile din România erau pietruite şi de pământ, iar în ceea ce priveşte starea tehnică a drumurilor publice, aproape jumătate sunt expirate.
Conducerea executivă a Consiliului Județean (CJ) Cluj a analizat stadiul la zi al lucrărilor derulate în primele șase luni ale anului pe drumurile județene.
Recomandări: