Încet încet, observ că încep să nu mai am umor. Privind în jur, altădată, părea simplu ca din întâlnirea dintre privirea mea şi oamenii din jur, atitudinile, gesturile, vorbele lor să se nască această "stare" de umor fără răutate, sănătos, imediat, una dintre cele mai elegante manifestări ale inteligenţei umane.
Mi-a plăcut de Julian Barnes, care implora să nu i se mai vorbească despre Jimi Hendrix, Janis Joplin, Brian Jones, despre Beach Boy- ul pierdut sau despre oricare alt deces din muzica pop-rock.
Mangelhaftigkeit - Inadecvarea, este, cu siguranţă acea "calitate", care te ajută să nu-ţi (mai) doreşti să vezi ce se petrece cu tine şi cu ceilalţi.
Încet, încet, pe zi ce trece, interesul meu pentru presă scade. Televiziunile, parcă aliniate, împing în faţă un soi de tineri despre care nu prea ai ce să vorbeşti. Ei înşişi sunt monumente ale banalităţii, iar "analizele" lor, de "analişti" sunt, mai degrabă, nişte povestiri în stilul lor derizoriu de înţelegere, a unei scene politice şi efonomice suficient de tulburi.
Îmi amintesc perfect: copil fiind îmi plăcea, când mergeam cu trenul, să stau pe unul din locurile de lângă geam. Priveam, că orice copil, fascinat, peisajul şi dinamica lucrurilor, pomilor, caselor care păreau că se deplasează în viteză prin faţă mea şi era o încantare...
Traim in vremea comunicarii, a intalnirilor. Peste tot, oameni vorbind, stand, petrecand minute, ore, impreuna.
Recomandări: