Asociația Editorilor din România (AER) anunță că va contesta amenda primită de la Consiliul Concurenței.
Câteva edituri dintre cele amendate de Consiliul Concurenței au transmis un punct de vedere referitor la concluziile autorității.
Festivalul Internațional de Carte a început la Cluj-Napoca. Primarul municipiului, Emil Boc, lansează o invitaţie la lectură în Piaţa Unirii.
Începând de săptămâna viitoare, editurile vor putea depune proiectele pentru aprobarea auxiliarelor, a anunţat, joi, ministrul Educaţiei, Liviu Pop, precizând că ministerul a elaborat metodologia în acest sens.
Cel puţin patru edituri de carte clujene, Dacia XXI, Eikon, Argonaut şi Mega, vor participa între 25-29 mai la târgul naţional de carte Bookfest, care se va desfăşura la complexul Romexpo din Bucureşti.
Aproximativ 18.000 de persoane au participat la ediţia 2011 a Târgului de carte Gaudeamus, care s-a desfăşurat de miercuri până astăzi la Cluj-Napoca, au anunţat astăzi organizatorii.