Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, candidat la alegerile prezidenţiale, şi-a lansat, miercuri, programul prezidenţial pe care l-a numit - "România prosperă şi sigură".
Ședința de constituire a noului Consiliu Județean Cluj a avut loc joi, 24 octombrie 2024, în Sala Mare a forului administrativ județean.
Directorul Cluj Arena a fost consilier local al municipiului Cluj-Napoca încă din anul 2009, fiind cel mai tânăr consilier din acel mandat.
Consilierii locali ai municipiului Cluj-Napoca au aprobat, în ședința extraordinară de marți, încă două noi proiecte de hotărâri pentru ca proiectul trenului metropolitan să poată merge mai departe.
Primarul Emil Boc a făcut, la ultima ședință a actualului Consiliu Local Cluj-Napoca, și un bilanț al realizărilor mandatului 2020-2024. Au fost nu mai puțin de 109 ședințe în cei 4 ani.
Primarul Emil Boc a anunțat că astăzi, 21 octombrie, s-a reluat circulația pe strada Traian Vuia pe 4 benzi în zona Park & Ride-ului de la aeroport, iar în perioada următoare vor fi aplicate marcajele definitive.
Elevii clujeni sunt așteptați la activități sportive, în acest weekend, în cartierul Mărăști.
Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, anunță că începând de marți, 22 octombrie, se va reda circulația pe strada Traian Vuia, la nivel de strat de uzură, pe 4 benzi.
La fel ca și primarul Emil Boc, președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, susține că reforma administrativă este prioritară, în mandatul legislativ următor. „Funcționarii publici sunt cei care țin captivi statul român”, a afirmat Tișe.