Direcția de Poliție Transporturi a organizat miercuri, 25 august 2024, în colaborare cu forțe din cadrul structurilor Ministerului Afacerilor Interne și cu implicarea unor parteneri internaționali, exercițiul cu forțe în teren “Rail Invest 2024”, un eveniment în premieră în România.
Fata de 20 de ani care s-a electrocutat sâmbătă, după ce s-a urcat pe un tren care se afla în gara din Cluj-Napoca pentru a-și face fotografii, va fi transferată în Belgia.
Tânăra care s-a curentat în Gara din Cluj-Napoca și a ajuns la spital era însoțită de un bărbat.
Un spectacol din Gara Centrală a municipiului Cluj-Napoca arată cât de mult întârzie trenurile autohtone. Oamenii dorm duşi pe băncile din gară sau pe jos deoarece nu există niciun pericol să piardă trenul, la cât de mari sunt întârzierile acestora.
Operatorul de stat a început o muncă de convingere pentru cei care au activitate zilnică la Cluj-Napoca.
CFR Infrastructură a marcat, printr-o plăcuță comemorativă, deschiderea oficială a obiectivului feroviar.
Cel mai luxos tren din lume, celebrul Orient Express, a ajuns duminică noaptea în Gara Cluj-Napoca, în drumul său de șase zile de pe traseul dintre Paris și Istanbul.
Clusterele și asociațiile de afaceri clujene propun înființarea unui sistem de automotoare feroviare în oraș pentru a decongestiona traficul rutier actual.
Recomandări: