Astăzi se împlinesc 80 de ani de la Debarcarea din Normandia, care a avut loc în data de 6 iunie 1944, ziua în care trupele Aliate au declanșat cea mai mare invazie amfibie din istorie, cu scopul eliberării Franței ocupate de trupele naziste, în timpul celui De-al Doilea Război Mondial.
Universitatea din București a decis miercuri să retragă titlul de Doctor Honoris Causa acordat lui Ion Antonescu, potrivit unui comunicat de presă al instituției.
Din anii 60 ai secolului trecut și până acum, la Moscova, dar și în alte capitale ale fostelor state sovietice este marcată cu mare fast, cu parade militare și depuneri de flori, în data de 9 mai, Ziua Victoriei. Dar ruşii au uitat că armata lor a mărşăluit alături de cea a lui Hitler.
Preşedinţii Statelor Unite, Donald Trump, şi Rusiei, Vladimir Putin, au publicat sâmbătă o rară declaraţie comună ce comemorează întâlnirea dintre trupele americane şi sovietice în drumul lor pentru a învinge Germania nazistă în timpul celui de-al Doilea Război Mondial în 1945, ca un exemplu despre modul în care ţările lor pot coopera, informează Reuters.
Recomandări: