Conform informării oficiale a Grupului de Comunicare Strategică, infectrările noi de COVID-19 sunt în scădere. Dar Clujul, chiar dacă are jumătate din numărul infectărilor de ieri, rămâne pe primul loc. Sunt deja şi două judeţe &ic
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 598 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 şi 29 de decese în România. Dintre cazurile noi de infectare raportate, 33 sunt din judeţul Cluj.
Grupul de Comunicare Strategică a anunţat că la nivel naţional, duminică, nu există niciun pat disponibil la terapie intensivă pentru pacienţii bolnavi de COVID-19, în afara celor rezervate special pentru persoane cu anumite condiţii medicale care sunt şi confirmate cu SARS-COV-2.
În ultimele 24 de ore au fost raportate 156 de noi cazuri de infectare cu COVID-19, din peste 31.000 de teste procesate. De la ultimul bilanț au fost raportate 3 decese. De asemenea, 56 de pacienți COVID sunt la terapie intensivă, anunţă autorităţile.
Suntem la un Pas de 90.000 de cazuri. Pe teritoriul României au fost confirmate până acum 89.891 de cazuri de infectare cu noul coronavirus.
Grupul de Comunicare strategică a anunţat că până astăzi, 30 august, România a ajuns la 86.785 de cazuri de persoane infectate cu COVID-19, în ultimele 24 de ore fiind confirmate pozitiv încă 952 de persoane. Au fost înregistrate şi 39 de decese. 492 de pacienţi sunt internaţi la ATI.
Un număr de 379 de persoane au fost retestate şi au fost reconfirmate pozitiv cu COVID-19, a anunţat, duminică, Grupul de Comunicare Strategică (GCS). Şi în judeţul Cluj sunt pacienţi care s-au reinfectat.
Cum datele venite de la Grupul de Comunicare Strategică relevă şi certifică faptul că România este pe o continuă pantă descendentă în ceea ce priveşte numărul de noi cazuri de îmbolnăvire, autorităţile se gândesc la un nou val de relaxare.
Grupul de Comunicare Strategică a anunţat că pe teritoriul ţării noastre s-au raportat până în prezent 19.257 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID-19, 13.256 persoane au fost declarate vindecate şi externate, iar bilanţul deceselor a ajuns la 1.266.
Recomandări: