Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, a afirmat, marţi seară, că discuţiile din coaliţie pe tema preţului la combustibil sunt constructive, însă, spune că ”este o aberaţie” că preţul la benzină şi motorină creşte, în timp ce costul barilului de petrol scade.
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dan Vîlceanu, şi-a anunţat, miercuri, demisia, precizând că a înaintat documentul premierului Nicolae Ciucă.
Premierul Nicolae Ciucă ocupă primul loc ca vizibilitate în ianuarie, a doua lună de mandat pentru Cabinetul său, fiind urmat de ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila, care îşi menţine şi el poziţia din luna precedentă.
Primarul Emil Boc cere Guvernului să vină acum cu măsuri problema facturilor și a creșterii prețurilor, să lucreze "proactiv, nu pompieristic".
Ministerul Energiei anunță faptul că peste 500.000 de facturi primite de români au fost întocmite greșit, iar până la finalul săptămânii acestea vor fi recalculate.
Potrivit înțelegerii dintre PSD și PNL, în 2023 este programată rotația premierului Ciucă cu un social-democrat, dar și modificări la mai multe ministere.
Guvernul Ciucă a acceptat propunerile Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene din România (UNCJR) privind alocarea unor sume suplimentare pentru bugetele forurilor administrative.
Ministrul Florin Roman a demisionat din Guvern. Ministrul Digitalizării s-a aflat în centrul atenţiei publice după ce mai multe lucrări ale sale fie lipseau / fie erau suspecte de plagiat.
Guvernul va aproba în şedinţa de miercuri un pachet de măsuri sociale în beneficiul copiilor, pensionarilor şi persoanelor cu dizabilităţi, stabilind, printre altele, creşterea punctului de pensie, începând de anul viitor, cu 10%, de la 1.442 lei, la 1.586 de lei, a declarat prim-ministrul Nicolae Ciucă.
Recomandări: