Aproape jumătate din locuințele vândute în Cluj în T1 2023 au fost cumpărate printr-un credit ipotecar, iar județul a înregistrat cel mai mic procent de tranzacţii realizate exclusiv din resurse proprii.
1.755 de ipoteci au fost înregistrate în județul Cluj de către Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară.
Tranzacțiile cu proprietăți efectuate în capitală și în Ilfov în prima parte a anului sunt de 2-3 ori mai multe decât cele înregistrate în Cluj.
Peste 52.000 de imobile au fost vândute în România, în octombrie 2018, cu peste 10.00 mai multe faţă de luna septembrie a acestui an, conform Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI).
Potrivit unui comunicat al Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate (ANCPI), în luna august 2018, au fost vândute, la nivelul întregii țări, 40.576 de imobile, cu 29% mai puţine decât în aceeaşi lună a anulu
Județul Cluj ocupă locul doi pe țară în privința numărului de ipoteci încheiate în ultima lună de vară. Bucureștiul are de trei ori mai multe, conform datelor Oficiului Național de Cadastru și Publicitate Imobiliară.
Numărul ipotecilor la nivel național, în iulie, a fost de 26.781, cu 4.253 mai mare față de aceeași lună din 2017. Cele mai multe operațiuni au fost înregistrate în București – 5.199, Ilfov – 3.844 și Cluj.
Cele mai multe ipoteci au fost înregistrate în iunie în București, Ilfov și Cluj, conform Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară.
Numărul de tranzacţii imobiliare înregistrate în luna mai în România a fost 58.794, cu 5% mai mic decât în aceeaşi lună a anului, conform Agenţiei Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI).