Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, anunță că începând de marți, 22 octombrie, se va reda circulația pe strada Traian Vuia, la nivel de strat de uzură, pe 4 benzi.
Primarul Emil Boc a declarat, la ZIUA LIVE, că au fost puține cazurile în care municipalitatea a fost acționată în instanță de clujeni nemulțumiți că li se vor demola garajele, iar acelea au fost, toate, câștigate de primărie.
Trotuarele nou nouţe din locul de joacă amenajat pe strada Primăverii din Mănăştur sunt folosite pe post de locuri de parcare. Nici mămicile nu au loc pe trotuare cu cărucioare, dar nici maşina de gunoi nu mai are acces.
În doar câteva săptămâni a fost amenajat un imens spaţiu pentru viitoarele parcări în Cluj-Napoca. Până nu demult, pe strada Ialomiţei, din cartierul Mărăşti, garajele erau ciorchine, unul peste altul.
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea privind accesul cu prioritate pentru femei gravide, precum şi pentru persoane însoţite de copii mici, la casieriile sau ghişeele entităţilor publice şi private, precum şi la serviciile oferite de acestea.
A continuat şi în weeked-ul acesta marea demolare a garajelor de cartier din Cluj-Napoca. În Mănăştur, pe strada Mehedinţi oamenii au muncit de zor.
Pe lângă parcarea administrată de o societate privată, Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj are alte două parcări (EST și VEST), aflate în proprie administrare.
Pe lângă parcarea administrată de cei de la Goto Parking, Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj are alte două parcări (EST și VEST), aflate în proprie administrare.
Cu locurile de parcare în Cluj-Napoca, nu e lucru de şagă. Unii şoferi întrec orice imaginaţie la capitolul parcări anapoda şi îi fac pe mulţi să se întrebe cum de au obţinut permisul de conducere.
Recomandări: