S-o spunem din capul locului, dacă nu era pandemia nu mai exista industria farmaceutică în România.
În perioada aprilie 2022 – martie 2023, valoarea medicamentelor eliberate către pacienţi în România a fost de 26,8 miliarde lei la preţ de distribuție, cu 20,3% mai mult față de perioada de referință.
PRIMER – care reuneşte cele mai importante 19 situri de fabricaţie de medicamente din ţară – atrage atenţia asupra situaţiei critice din prezent în ceea ce priveşte producţia locală de medicamente ca urmare a închiderii fară remuşcări a 15 situri de fabricaţie de substanţe active utilizate în industria farmaceutică, ceea ce situează Romania într-o poziţie vulnerabilă privind disponibilitatea medicamentelor.
Oficialii Stada România afirmă că viitoarea fabrică de la Turda va produce medicamente pentru 130 de piețe internaționale, iar 1 din 4 europeni va avea pastile fabricate în județul Cluj.
Guvernul a decis, miercuri, ca pensionarii cu venituri până la 1.608 lei să beneficieze, de la 1 ianuarie 2023, de medicamente compensate în procent de 90%, a declarat purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru.
Patronatul Producătorilor Industriali de Medicamente din România (PRIMER) trage un semnal de alarmă și critică statul după ce fabricile de medicamente au fost excluse parțial sau total din schema de plafonare a energiei electrice și anunță efecte drastice, precum oprirea producției de medicamente ieftine.
PRIMER avertizează cu privire la o posibilă criză de medicamente și de servicii sociale esențiale în contextul problemei aprovizionării cu gaz pe bătrânul continent.
Recomandări: