Dragoş Damian, Terapia Cluj: Principalul motiv pentru care România nu are producţie de medicamente este că şefii marilor fabrici au fost prea îngâmfaţi ca să prezinte o strategie națională Guvernului

S-o spunem din capul locului, dacă nu era pandemia nu mai exista industria farmaceutică în România.

Se construiau probabil încă vreo 2-3 malluri pe locul fabricilor de medicamente existente, intenţiile de extindere sau de investiţii care au început după pandemie nu ar fi prins viaţă, facultăţile nu ar fi pregătit resursa umana pentru industria farmaceutica iar comerţul ar fi înflorit din importuri. 10% deficit de balanţă comerciala din medicamente ar fi devenit 15% in scurt timp.

Desigur, nimeni nu vrea ca în România să fie fabrici de medicamente astfel încât dependența de importuri pentru nevoile primare ale unei țări - mâncare, chimie, energie și apărare  - să fie completă. Suntem praf la producţia de chimie și energie, avem dependență completă de importuri la apărare, ce bine ar fi fost pentru importatori să avem și dependența completă de medicamente. Eram cu spatele la perete și cu mâna întinsă cerşind la toţi.

După pandemie, când se făceau propuneri ridicole să fabricam de azi pe mâine vaccinuri și măşti, și mânuşi, și materiale sanitare, parcă-parcă autorităţile au fost mai destupate la minte, fără a avea însă o foaie de parcurs. Era la nivelul unor ministere o gândire de felul: „ce bine ar fi să avem fabrici de medicamente în țară”. Dar nimeni nu ştia de unde sa înceapă.

Atunci a fost cel mai bun moment ca şefii fabricilor de medicamente să aibă pregătit un plan de acţiune, câteva direcţii de lucru comune sau o lista de medicamente absolut esenţiale pentru care să ceară autorizaţii de a fi produse în țară. Sau măcar să îşi plaseze strategic un secretar de stat la minister care s-o facă pentru ei - este plin de exemple de industrii care după pandemie au primit scutiri, facilităţi, amnistii și scheme de ajutor. A fost un prim moment pierdut pentru că şefii de fabrici, prea narcisişti, prea incompetenţi și prea mulţumiţi de câştigurile făcute în pandemie, nu au exploatat momentul pentru a pregăti acţiuni strategice.

Apoi a venit dușul rece al Uniunii Europene care și-a dat seama că este la rândul ei victima discontinuităţilor de medicamente pentru că, dependente de China și India, lanţurile de aprovizionare au devenit lungi, scumpe și nesigure. Ca urmare, guverne din țări precum Austria și Franţa, ca exemple, au primit de la fabricile locale planuri strategice clare și au alocat bani grei pentru investiţii industriale în antibiotice și paracetamol. Între timp Uniunea Europeană a lansat planuri de finanţare pentru reshoring-ul industriei și fabricarea de produse finite pe teritoriul uniunii - în plus este în pregătire și o schimbare legislativă radicală a modului în care este privită industria farmaceutică. Din nou, şefii de fabrici din ţară, prea mulţumiţi de valoarea lor, nu au stat jos ca să pregătească un memorandum pentru ca România să fie cuprinsă în noul plan al uniunii în ceea ce priveşte industria.

Și, ultima frontieră a aroganței şefilor de fabrici. A trebuit să vină Guvernul să creeze un comitet interministerial pentru creşterea competitivităţii industriei farmaceutice - şefii de fabrici nu s-au putut trezi dimineaţa ca să formuleze un plan de acţiune.

Nu Marcel Ciolacu, Nicolae Ciucă, Alexandru Rafila, Radu Oprea, Răzvan Prisada sau predecesorii lor sunt de vină că România este rău de tot în urma țărilor din Europa de Est, nici nu vorbim de cele din Europa de Vest, la producţia de medicamente. Nu ei trebuiau să se activeze ca să aducă soluţii. Sunt de vina şefii marilor fabrici de medicamente care, prea plini de ei, au fost incapabili în ultimii 10 ani să stea la o masă și să pună în discuţia Guvernului o foaie de parcurs.

Opinie publicată în ZF