Spitalul Medicover Cluj deschide noi perspective de tratament pentru pacienții din Cluj și din întreaga țară! Începând cu acest an, în premieră pentru Cluj și pentru multe zone din România, tumorile hepatice pot fi tratate la Spitalul Medicover Cluj și prin abord minim invaziv robotic.
Spitalul Medicover Cluj deschide o nouă maternitate pentru a veni în sprijinul femeilor care urmează să devină mame.
Echipa de medici chirurgi formată din Dr. Radu Tudor Motocu și Dr. Andrei Trif a efectuat în premieră o intervenție chirurgicală bariatrică robotică, folosind robotul Da Vinci Xi, adresată unui pacient cu obezitate morbidă și alte afecțiuni asociate.
Cea de-a 13-a ediție anuală a Cursului de chirurgie laparoscopică în urologia oncologică va avea loc săptămâna aceasta la Cluj.
Bogdan Petruț este medic primar, doctor în științe medicale și conferențiar al Universității de Medicină și Farmacie din Cluj-Napoca.
Dr. Adrian Todor a absolvit Facultatea de Medicină Generală a UMF Iuliu Hațieganu din Cluj-Napoca, ulterior efectuând specializarea în ortopedie și traumatologie în cadrul Clinicii de Ortopedie din Cluj-Napoca.
Dr. Gabriel Lazăr este medic primar Chirurgie Generală la Spitalul Medicover Cluj. În cei peste 25 de ani de activitate, a efectuat peste 12.000 de intervenții chirurgicale, fiind caracterizat de un înalt profesionalism, respect față de pacient și atenție deosebită acordată actului medical.
Clinica Medicover Republicii din Cluj-Napoca este singura unitate medicală din județul Cluj unde pacienții pot trata afecțiunile urologice, precum disfuncțiile erectile de cauză vasculară, prostatita cronică și boala Peyronie, cu ajutorul terapiei Shockwave – ESWT (Extracorporeal Shock Wave Therapy).
Dr. Adrian Bartoș, medic primar chirurgie generală cu competență în chirurgie oncologică și parte din echipa chirurgicală a Spitalului Medicover Cluj, atrage atenția că metastazele peritoneale sunt o reală problemă de sănătate publică.
Recomandări: