O fermă din regiunea Dingolfing-Landau, Germania, unde lucrează peste 400 de români, a fost plasată în carantină. Consulatul General al României la München s-a autosesizat şi a făcut demersuri pentru a obţine informaţii suplimentare.
În urma unei inspecţii a condiţiilor de cazare pentru majoritatea angajaţilor est-europeni din focarul de COVID-19 de la abatorul Toennies din Rheda-Wiedenbrueck, s-au consemnat aproape 1900 de deficienţe.
Forţele de ordine au fost trimise să menţină securitatea unui bloc turn aflat în carantină. 700 de persoane au fost plasate în carantină, iar 200 dintre aceştia au intrat în conflict cu poliţia. Locuitorii i-au atacat pe poliţişti cu artificii, sticle şi bare metalice, conform oficialilor germani.
Prim-ministrul landului Renania de Nord-Westfalia, Armin Laschet, a precizat, joi, că nu a intenţionat să învinovăţească lucrătorii din România şi Bulgaria, infectaţi cu noul coronavirus, arată un comunicat al Ambasadei Germaniei la Bucureşti transmis AGERPRES.
Un român care lucra la o companie de prelucrare a cărnii din Straubing-Bogen a fost internat, după ce a fost depistat pozitiv cu COVID-19, iar alţi 41 au fost testaţi pozitiv, majoritatea fiind asimptomatici.
O cursă aeriană cu muncitori români care se întorc din Germania va ateriza în jurul orei 15 pe Aeroportul Cluj. Reprezentanții aeroportului spun că au luat toate măsurile necesare.
Ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Violeta Alexandru, afirmă că este în continuare în dialog cu miniştrii Muncii din Uniunea Europeană deoarece vrea să ştie ce se întâmplă în alte ţări şi că face tot ceea ce ţine de ea pentru ca munca românilor să fie respectată.
Încă 80 de români care lucrau într-un abator din Germania s-au infectat cu noul coronavirus. În total, 130 de angajați ai întreprinderii din landul Renania de Nord-Westfalia au fost testați pozitiv cu COVID-19, iar 60% dintre aceștia sunt cetățeni români, informează Ministerul de Externe de la București.
De pe aeroporturile din România sunt zboruri zilnice spre Germania. Muncitorii români abia aşteaptă să înceapă să câştige bani. Pe lângă sparanghel, românii mai culeg zmeură, flori, căpşuni şi hamei.
Recomandări: