Președintele clubului din Gruia a transmis, prin intermediul unui comunicat, că a demisionat de la conducerea echipei clujene.
Președintele clubului din Gruia se pregătește să demisioneze din cauza situației precare în care se află formația din Superligă.
Președintele celor de la CFR Cluj este în stare de șoc după aflarea informațiilor tragice în legătură cu fostul fotbalist din Gruia.
Echipa clujeană i-a făcut o ofertă pentru prelungirea contractului fundașului în vârstă de 29 de ani.
Oficialii și antrenorul formației din Gruia au discutat despre așteptările pe care le au de la noua stagiune.
Portarul în vârstă de 25 de ani este dorit și în străinătate, dar ar putea rămâne alături de "feroviari".
Președintele clubului din Gruia a vorbit despre ce urmează la nivelul băncii tehnice pentru "feroviari".
Președintele celor de la CFR Cluj a reacționat la declarațiile antrenorului care și-a anunțat plecarea din Gruia.
Președintele clubului clujean a vorbit despre ce urmează pentru formația din Superligă în perioada de mercato.