Musicalul-operă "Bathory Erzsebet" va avea două reprezentaţii în acest sfârşit de săptămână la Opera Maghiară Cluj: sâmbătă, la ora 19 şi duminică, la ora 11.
Mai mulţi artişti români vor fi distribuiţi în producţii internaţionale ale Operei Naţionale Israeliane din Tel Aviv, în urma unui parteneriat încheiat cu Institutul Cultural Român (ICR) din Tel Aviv, asocierea oferind promovare şi vizibilitate pentru arta lirică românească, informează instituţia.
Cântăreaţa de muzică populară Angela Moldovan, absolventă a Conservatorului din Cluj şi care a debutat pe scena Operei din Cluj, s-a stins din viaţă duminică, la vârsta de 86 de ani, din cauza unor probleme cardiace, au declarat pentru Mediafax apropiaţi ai artistei.
Clujul a primit trei premii, sâmbătă, la Gala Operelor Naţionale desfăşurată la Iaşi. Este vorba despre premiul pentru cel mai bun spectacol pentru copii, premiul pentru cea mai bună solistă, respectiv pentru cel mai bun solist.
Premieră vinerea viitoare la Opera din Cluj: "Olandezul Zburător", invitaţi sunt dirijorul Tiberiu Soare şi baritonul Ştefan Ignat de la Opera din Bucureşti, dar şi soprana Lavinia Cherecheş.
Bogdan Ota, pianistul care s-a clasat pe locul doi în finala concursului norvegienii au talent din anul 2011, va susţine mâine un concert la Opera Naţională Română din Cluj.
Premieră vinerea viitoare la Opera Naţională din Cluj: un musical în trei acte, în versiunea muzicală a lui Hary Bela.
Rareş Cristian Trifan, fostul director al Operei Naţionale Române din Cluj-Napoca, a fost desemnat câştigător al unui concurs organizat de Institutul Cultural Român (ICR) Bucureşti pentru ocuparea postului de referent la ICR New York.
Noul director al Operei Române din Cluj, Marius Vlad Budoiu, îşi preia funcţia mâine.
Recomandări: