În 15 august, cu ocazia sărbătorii „Adormirea Maicii Domnului”, majoritatea unităților BT vor fi închise.
Preţul mediu pentru un sejur de două nopţi în această minivacanţă de Sf. Maria este de 892 lei pentru două persoane iar cele mai multe rezervări (33,81%) au fost efectuate în marile oraşe ale ţării, potrivit unei platforme hoteliere
Centrele de Relații cu Utilizatorii ai Distribuție Energie Electrică Romania – DEER nu vor avea program de lucru cu publicul în zilele de 14 și 15 august 2023. Activitatea va reveni la programul normal în data de 16 august 2023.
Bugetarii ar putea beneficia de o minivacanță de patru zile peste doar câteva săptămâni, dacă Guvernul va accepta să acorde o zi liberă angajaților.
În fiecare an, pe 15 august, Sfânta Maria Mare este prăznuită de creştini, zi în care se pomeneşte Adormirea Maicii Domnului, trecerea ei în nefiinţă.
Rugăciunea este dedicată Maicii Sfinte și se spune că îndeplinește orice dorință celor care o rostesc.
Potrivit Centrului Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române marţi, 14 august şi miercuri, 15 august, circulaţia vehiculelor rutiere cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone, respectiv 7,5 tone, altele decât cele destinate exclusiv transportului de persoane va fi interzisă.
Recomandări: