Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) pichetează, miercuri, sediul ministerului Muncii, fiind vorba despre peste 100 de angajaţi din sistemul de educaţie, nemulţumiţi de încadrarea în grila de salarizare.
Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) atrage atenţia că angajaţii din Educaţie au printre cele mai mici salarii din sistemul bugetar, precizând că sunt profesori care sunt plătiţi cu mult mai puţini bani decât secretarele sau şoferii din primării.
Sindicaliştii din învăţământul clujean preuniversitar au decis să înceapă protestele din 2 octombrie, în cazul în care Guvernul nu acceptă încheierea unui acord scris, prin care se angajează să soluţioneze mai multe probleme cu care se confruntă salariații din învățământ.
Câteva sute de profesori şi învăţători au purtat, luni, în prima zi de şcoală, ecusoane în piept cu însemnul „protest”, pentru a atrage atenţia asupra subfinanţării învăţământului.
Preşedintele Sindicatului din Învăţământ Spiru Haret, Marius Nistor, a explicat că propunerea ministerului cu privire la corectare online a examenelor naţionale este una "interesantă", care poate asigura o mai bună securitate a lucrărilor, dar care ridică multe semne de întrebare.