Mihai Tudose i-a cerut joi ministrului Sănătăţii ca în cel mult două săptămâni să vină cu un proiect prin care să fie debirocratizat sistemul de sănătate.
Codul Fiscal ar putea fi modificat, pentru a oferi stimulentele fiscale pentru asigurările voluntare de sănătate (AVS), potrivit unui proiect de lege iniţiat de senatorul PSD Eugen Teodorovici, care susţine că România are un sistem sanitar „ineficient”, iar piaţa AVS are nevoie de o creştere rapidă.
Vlad Voiculescu spune că este necesar ca autorităţile publice să se implice în problema infrastructurii spitalelor.
Sistemul public de sănătate este unul dintre domeniile cu un grad ridicat de sensibilitate în România ultimilor 20 de ani, relevă o analiză a Institutului Român de Evaluare şi Strategie (IRES) publicată astăzi la Cluj. Conform studiului, cheltuielile publice pentru sănătate sunt printre cele mai reduse din Uniunea Europeană, situaţie care plasează România pe penultimul loc în UE. Totuşi pacienţii sunt mulţumiţi de condiţiile în care sunt trataţi, chiar dacă vin de acasă, de multe ori, cu medicamente, lenjerie şi hrană.
Recomandări: