Publicaţia de investigaţii Recorder a publicat luni un amplu material despre „viaţa de ONG-ist a lui Călin Georgescu” în care arată că fostul candidat la alegerile prezidenţiale a beneficiat de fonduri prin programul USAID şi a avut parteneriate cu Fundaţia Soros.
Elena Lasconi, candidata USR la Preşedinţia României, i-a scris lui Donald Trump, președintele ales al SUA, iar aceasta l-a etichetat în postarea ei și pe Elon Musk, unul dintre susținătorii lui Trump.
Miliardarii George și Alex Soros o susțin pe Kamala Harris, după retragerea actualului președinte, Joe Biden din cursa pentru un nou mandat la Casa Albă.
Vice Media îşi declară falimentul înaintea unui acord de vânzare către un consorţiu din care fac parte Fortress Investment Group şi Soros Fund Management, titrează Financial Times.
Miliardarul George Soros a declarat marţi că invazia Rusiei în Ucraina ar putea fi începutul celui de-al Treilea Război Mondial, astfel încât cea mai bună modalitate de a păstra civilizaţia liberă este ca Occidentul să învingă forţele preşedintelui Vladimir Putin.
La Forumul Economic de la Davos, omul de afaceri a cerut lumii să mobilizeze toate resursele împotriva lui Putin.
Bitcoinul a ajuns vineri după-amiază la valoarea de 8.089 de dolari, înregistrând o creştere de aproape 8% faţă de minimele atinse la finalul lunii martie.
Gabriela Baltag, judecător CSM, susţine, într-o scrisoare adresată românilor de Mica Unire, că George Soros, om de afaceri, şi Claude Junker, preşedintele CE, se văd frecvent, ultima dată unul dintre subiectele principale ale discuţiei fiind justiţia din România.
Liderul PSD, Liviu Dragnea, i-a replicat, luni, fostului premier Victor Ponta, care a afirmat că acesta i-ar fi dus sticle de vin prietenului său „Florin", de la SRI, că el nu este „nici naş, nici fin" cu Florian Coldea.
Horia Nasra, preşedintele interimar al PSD Cluj, i-a adresat fostului premier Victor Ponta un mesaj pe reţelele de socializare.