Potrivit unui studiu realizat de Kaspersky Lab, 16% dintre utilizatori au spus că relația cu partenerul de viață le-a fost afectată, pentru că au fost văzuți într-o situație compromițătoare în social media, iar 21% dintre părinții care reţelele de socializare spun că relațiile cu proprii copii au fost afectate negativ.
O companie cu sediul în California face înscrieri pentru cei care doresc să ia parte la primul studiu clinic din SUA cu scopul de a afla ce se întâmplă în corpul uman atunci când adulțiilor le este transfuzat sângele unor persoane mai tinere.
Speranța de viață a unei persoane care stă jos mai puțin de trei ore pe zi este cu 2 ani mai mare, în timp ce speranța de viață a unei persoane care nu își petrece mai mult de două ore pe zi în fața televizorului poate crește cu aproximativ 1,38 ani.
Din 1989 până în prezent, familiile care au câştigat doar salariul minim pe economie plus alocaţia copiilor n-au avut în niciun an un trai decent, fiind mereu la limita subzistenţei, arată un studiu al Institutului de Cercetare a Calităţii Vieţii.
Un cercetător în domeniul inteligenței artificiale a declarat, în cadrul unei conferințe dedicate jucăriilor sexuale interactive și relațiilor cu roboții umanoizi, că relațiile sexuale cu roboți ar putea deveni o realitate și mâine.
Potrivit unor teste, în timpul transportului cu drona, sângele a avut o temperatură corespunzătoare și şi-a păstrat integritatea celulelor.
Se discută din ce în ce mai mult despre importanţa somnului, atât din punct de vedere al calităţii, cât şi a duratei minime a acestuia, pentru a ne menţine sănătoşi.
Dacă obişnuieşti să sari peste masa de dimineaţă, trebuie să ştii care sunt consecinţele.
Un studiu al portalului eJobs România arată care sunt aşteptările românilor în ceea ce priveşte salariul net în funcţie de gen, vârstă şi experienţă.