Polițiștii de imigrări din Cluj au depistat 10 cetățeni străini, în situații ilegale. A fost emisă o decizie de returnare prin care un străin este obligat să părăsească teritoriul României.
Vlad Nistor, românul fondator al unei firme de tranzacţii cu monede virtuale, va fi extrădat în SUA la solicitarea unui agent al Secret Service.
Decizia a fost luată direct de preşedintele Donald Trump, au declarat sursele citate. Este vorba de o schimbare semnificativă a politicii Statelor Unite faţă de Siria.
Ioana Uricaru este primul regizor român nominalizat în categoria „Someone to Watch” la Independent Spirit Awards, cele mai importante premipentru filme independente în Statele Unite, pentru regia filmului său de debut, Lemonade.
George H.W. Bush, cel de al 41-lea preşedinte al Statelor Unite, care a ocupat funcţia între 1989 şi 1993, a murit sâmbătă la vârsta de 94 de ani, relatează site-ul cotidianului The Washington Post.
Preşedintele Donald Trump şi soţia sa Melania au dat startul celor mai aşteptate sărbători din an şi au aprins luminiţele din bradul de Crăciun, aflat în parcul din spatele Casei Albe.
Aproximativ 3,5 milioane de newyorkezi şi turişti au sfidat joi frigul pătrunzător din Manhattan pentru a putea urmări, mai ales cei mici, tradiţionala paradă a baloanelor uriaşe organizată cu prilejul Zilei Recunoştinţei (Thanksgiving).
Oficialii Facebook încearcă să explice atitudinea companiei în legătură cu presupusa utilizare de către Rusia a reţelei de socializare în scopul influenţării rezultatului scrutinului prezidenţial din SUA, după ce o investigaţie New York Times a sugerat că firma a ignorat activitatea rusă şi a încercat să devieze atenţia publicului printr-o campanie de denigrare a criticilor şi companiilor rivale.
Echipele de căutare au recuperat rămăşiţele a cel puţin 42 de persoane ucise în incendiul devastator care a distrus în mare parte oraşul Paradise din nordul Californiei, devenind astfel cel mai periculos incendiu de vegetaţie din istor