Cunoscutul regizor Silviu Purcărete revine la Teatrul Maghiar de Stat Cluj - după ce a montat aici "Cumnata lui Pantagrtuel" şi "Gianni Schicchi", cu spectacolul "Victor sau copiii la putere", după piesa dramaturgului francez Roger Vitrac.
Toate reprezentaţiile spectacolelor de la Teatrul Maghiar de Stat Cluj beneficiază de subtitrare în limba română, a subliniat directorul instituţiei, Tompa Gabor, potrivit căruia există încă locuitori din municipiu care nu ştiu acest lucru.
Spectacolul "Unchiul Vanea", de A.P. Cehov, regizat de Andrei Şerban la Teatrul Maghiar de Stat Cluj va fi reluat la sfârşitul acestui an cu o nouă distribuţie. Montarea a depăşit în acest an o sută de reprezentaţii.
Teatrul Maghiar de Stat Cluj (TMSC) va include zece premiere în noua stagiune a instituţiei, care va debuta duminică seară, cu spectacolul "Plugarul şi moartea" (foto), de Johannes von Tepl, în regia lui Mihai Mănuţiu.
Spectacolul "Fizicienii" programat pe 22 mai la Teatrul Maghiar de Stat Cluj (TMSC) se amână din motive thenice, a anunţat astăzi instituţia.
Directorul adjunct al Teatrului Maghiar de Stat Cluj (TMSC), Andras Visky, şi-a manifestat încântarea pentru cele trei premii UNITER, din tot atâtea nominalizări, obţinute luni seară de actorii instituţiei.
Teatrul Naţional din Praga va susţine două reprezentaţii la Cluj, pe 13 şi 14 aprilie, în cadrul unui schimb cultural cu Teatrul Maghiar de Stat Cluj (TMSC).
Cel mai recent spectacol regizat de directorul Teatrului Maghiar de Stat Cluj (TMSC), Tompa Gabor va avea premiera vineri, 22 februarie, la teatrul La Jolla Playhouse din San Diego.
Spectacolul Leonida Gem Session din 12 februarie de la Teatrul Maghiar de Stat Cluj (TMSC) va avea loc în ziua următoare datei respectiv, pe 13 februarie.
Reprezentanţii Teatrului Maghiar de Stat Cluj (TMSC) s-au întâlnit ieri cu spectatorul cu numărul 15.000 din stagiunea 2012-2013.