Coaliţia pentru Economia Digitală trage un semnal de alarmă în ceea ce privește noile propuneri publicate de Ministerul Transporturilor și afirmă că platforme precum Bolt/Uber ar putea „dispărea” din România în aceste
Din începutul noului an, călătorii din zonele afectate de închiderea totală sau parțială a liniilor de cale ferată pentru lucrările de electrificare a traseului Cluj-Bihor vor fi redirecționați către autocare și autobuze.
Numărul accidentelor grave de circulaţie în care au fost implicaţi conducătorii de trotinete electrice a crescut de aproape 20 de ori în ultimii patru ani, informează Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR).
Populaţia Clujului este vaccinată în proporţie de peste 50% astfel că, începând din 18 iunie 2021, clujenii pot circula gratuit cu transportul în comun din oraş.
Premieră la Cluj-Napoca: aplicație pentru transport public alternativ - Tranzy integrează informații despre sistemele de transport în comun și Cluj Bike
Taximetriștii vor să limiteze acordarea de noi drepturi firmelor de transport alternativ.
Bolt, cunoscută anterior ca Taxify, este cea mai mare platformă europeană de transport.
Transportul inteligent a devenit o necesitate pentru românii care locuiesc în oraşe depăşite din punct de vedere al infrastructurii.
Primarul Emil Boc a dezvăluit planurile de viitor ale administraţiei locale în ceea ce priveşte mobilitatea electrică în oraş, în cadrul evenimentului Smart Mobility Cluj.
Recomandări: