Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) solicită Senatului României adoptarea amendamentului prin care şi studenţii care au peste 26 de ani să poată călători gratuit cu trenul, după ce Comisia de Învătământ din aceeaşi cameră a aprobat modificarea.
CFR reduce viteza de circulaţie a trenurilor cu 20-30 km/h faţă de viteza normală, în intervalele orare în care temperatura în şină va depăşi 50 de grade Celsius, iar personalul de întreţinere a infrastructurii feroviare va face revizii în zonele aflate sub atenţionare de cod galben şi portocaliu.
32 de persoane au scăpat, joi, de amenzi, chiar dacă s-au urcat în tren fără bilet. Au avut noroc pentru că staţiile din care călătoreau erau nedeservite şi au avut posibilitatea de a îşi cumpăra biletul de călătorie de direct de la conductorii de tren.