În perioada 20 – 24 mai, reprezentanți ai celor 9 universități membre EUT+ se reunesc la Universitatea de Științe Aplicate din Darmstadt, Germania, pentru o nouă întâlnire de lucru dedicată implementării fazei EUt Accelerate a Universității Europene de Tehnologie.
Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (UTCN) a organizat, în perioada 15-17 mai 2024, cea de-a treia ediție a Olimpiadei Naționale de Mecanisme, în cadrul Seminarului National de Mecanisme.
În perioada 23-26 aprilie 2024 a avut loc la Bucureşti Olimpiada Naţională de Mecatronică, organizată în cadrul celei de-a XII-a ediţii a manifestării „Zilele Educaţiei Mecatronice 2024” de către Universitatea Naţională de Ştiinţă şi Tehnologie Politehnica Bucureşti.
Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (UTCN) a avut onoarea de a acorda titlul de Doctor Honoris Causa domnului dr. Yervant Zorian (Synopsys, SUA), unul dintre cei mai importanți specialiști din lume în domeniul proiectării și testării circuitelor integrate.
Un autobuz cu combustibil pe bază de hidrogen va circula zilele acestea pe străzile din orașul Cluj prefigurând o nouă eră în mobilitatea urbană.
Centrul de Cercetare în Tranziție Energetică (EnTREC) din cadrul Universității Tehnice din Cluj-Napoca (UTCN) inițiază și materializează proiecte de cercetare științifică aplicativă cu impact.
În perioada 22–26 aprilie, în cadrul proiectului Erasmus K171, are loc vizita unei delegații de la Universitatea din Podgorica, Muntenegru.
Marți, 23 aprilie, Centrul de Inginerie Bosch a inaugurat o nouă clădire de birouri și laboratoare în centrul orașului Cluj-Napoca.
O echipă de studenți de la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca a obținut, din nou un loc pe podium la o competiție de inginerie seismică, unde a reușit să surclaseze zeci de universități, multe dintre ele de renume.
Recomandări: