Centrele de vaccinare organizate în spitalele militare din Bucureşti, Braşov, Cluj, Constanţa, Craiova, Iaşi şi Timişoara vor funcţiona din nou în regim de 24/24 h, de marţi până pe 1 iunie.
Fostul ministru al Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat, marţi, că urmează perioada cea mai dificilă, întrucât, în perioada de relaxare, poate suntem păcăliţi să credem că s-a terminat cu pandemia.
La 100 de ani, Maria Ludușan din comuna clujeană Tureni s-a vaccinat împotriva COVID-19 cu vaccinul Moderna. O echipă mobilă de la Spitalul Militar Cluj-Napoca s-a deplasat acasă la ea și a vaccinat-o.
Clujul a ajuns luni seara la aproape 410.000 de persoane vaccinate împotriva coronavirusului, dintre care peste 175.000 cu ambele doze.
Malta a vaccinat 70% din populaţia sa adultă cu cel puţin o doză de vaccin împotriva COVID-19, devenind prima ţară a Uniunii Europene care a obţinut imunitatea colectivă, a declarat luni ministrul Sănătăţii.
Primul maraton de vaccinare în zona rurală de la Chinteni a avut loc în acest weekend. Duminică, profesorul clujean, Vasile Dîncu, a trecut pragul centrului de vaccinare pentru a lăuda iniţiativa.
Numărul românilor care se vaccinează zilnic s-a redus la aproape jumătate, într-o săptămână. Au fost puțin peste 54.000 duminică, față de peste 101.000 - cu o duminică în urmă.
Un centru de vaccinare împotriva COVID-19 va fi deschis în cea mai tranzitată vamă din vestul țării, de către românii din diaspora.
Mii de clujeni se vaccinează zilnic în centrele deschise în județ, fără programare, în prezent fiind disponibile mii de doze de vaccin.