Oserul ar urma să se deshidă în 1 iulie, conform analizei DSP Cluj, însă noile măsuri de relaxare de la 1 iunie ar putea devansa această dată.
Clujenii vor călători gratuit cu mijloacele de transport în comun din oraş, în fiecare vineri, în cadrul programului "Vinerea verde".
Premierul României, Florin Cîţu, este convins că anul acesta se vor putea organiza festivaluri şi concerte, dar trebuie să continue campania de vaccinare.
Rata de vaccinare în Cluj-Napoca se apropie de 50% astfel că este foarte probabil ca festivalul să aibă loc în acest an, cu un număr mare de participanți.
Institutul Naţional de Sănătate Publică informează că, de la debutul campaniei de vaccinare și până duminică un procent de 0,6% din totalul persoanelor vaccinate cu prima doză au avut un test pozitiv de infecţie cu SARS-CoV-2.
Centrele de vaccinare organizate în spitalele militare din Bucureşti, Braşov, Cluj, Constanţa, Craiova, Iaşi şi Timişoara vor funcţiona din nou în regim de 24/24 h, de marţi până pe 1 iunie.
Fostul ministru al Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat, marţi, că urmează perioada cea mai dificilă, întrucât, în perioada de relaxare, poate suntem păcăliţi să credem că s-a terminat cu pandemia.
La 100 de ani, Maria Ludușan din comuna clujeană Tureni s-a vaccinat împotriva COVID-19 cu vaccinul Moderna. O echipă mobilă de la Spitalul Militar Cluj-Napoca s-a deplasat acasă la ea și a vaccinat-o.
Clujul a ajuns luni seara la aproape 410.000 de persoane vaccinate împotriva coronavirusului, dintre care peste 175.000 cu ambele doze.