Fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor este acuzat de trafic de influenţă.
Fostul președinte al Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, s-a prezentat miercuri la sediul DNA Ploiești, el fiind citat pentru audieri într-un dosar privind fapte de corupție.
Circulă pe internet de câteva zile, ba chiar a devenit viral, un videoclip care îl înfăţişează pe vicepreşedintele PSD, Valeriu Zgonea, într-un discurs care se vrea subtil şi inteligent, dar totuşi mobilizator, la conferinţa judeţeană a PSD Botoşani, care a avut loc pe 3 octombrie.
Vicepreşedintele PSD Valeriu Zgonea a declarat, marţi, că Viorel Hrebenciuc a decis să demisioneze din Parlament pentru că, fiind un om cu experienţă politică şi care a condus multe campanii electorale, a înţeles că nu trebuie să fie principalul subiect de discuţie al actualei campanii prezidenţiale.
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat, sâmbătă, la finalul şedinţei Biroului Permanent că a fost sesizată Comisia juridică în legătură cu solicitarea de arestare preventivă a lui Viorel Hrebenciuc şi Ioan Adam, în cazul cărora teoretic se poate da un răspuns în trei zile.
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a primit, joi, în timpul unei vizite la Salonul de inventică Pro Invent de la Cluj-Napoca, o cutie cu cremă anti-îmbătrânire din partea unor cercetători de la UMF, el spunând că nu va folosi crema, pentru că nu are nevoie, şi i-o va da tatălui său.
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, vine joi, 20 martie, la Cluj-Napoca. Acesta va fi însoţit de Ministrul delegat pentru Învăţământ Superior, Cercetare Ştiinţifică şi Dezvoltare Tehnologică, Mihnea Costoiu şi Ministrul delegat pentru Dialog Social, Aurelia Cristea.
Preşedintele Camerei Deputaţilor, social-democratul Valeriu Zgonea, a declarat, marţi, că preşedintele Senatului, liderul liberal Crin Antonescu, "este un coleg foarte bun" şi că alianţa USL este "pragmatică".
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat, luni, că nu-şi mai avea rostul o comisie specială pe Roşia Montană în condiţiile în care preşedintele Senatului a comunicat public că va trimite în Biroul Permanent al Senatului proiectul la Comisia de administraţie din acest for.
Recomandări: