În momentul cedării jucătorului, clubul clujean a păstrat procente dintr-un viitor transfer al tânărului.
Erik Lincar a dezvăluit că echipa clujeană a încercat să se încadreze în anumite limite în privința sosirii unor jucători și a vorbit despre necestitatea vânzării lui Dican.
Clubul clujean a publicat un mesaj prin care anunță oficial transferul tânărului fotbalist la FC Botoșani.
Oficialul “Șepcilor roșii” a recunoscut că există o ofertă pentru tânărul fotbalist, însă negocierile sunt încă în stadiu incipient.
Managerul general al Universității Cluj a admis că o formație din prima ligă este interesată de serviciile jucătorului în vârstă de 21 de ani.
Universitatea Cluj a fost învinsă surprinzător pe teren propriu, scor 1-2, de formația giurgiuveană, în urma unei partide în care tensiunea a atins cote maxime.
Fotbalistul Universității Cluj se află pe lista selecționerului Florin Bratu pentru jocul împotriva Italiei.
Victor Dican este tânăra speranţă de la clubul Universitatea Cluj care a fost convocat la naţionala de fotbal a României U21.
Fotbalistul de 20 de ani a câștigat Trofeul “Dan Anca”, acordat de clubul clujean pentru performanețele din stagiunea precedentă.
Recomandări: