Tragedie cumplită într-o pădure din Cluj: Un bărbat a fost lovit mortal de un buștean
- Scris de Nicu Mitrea
- 13 Mai 2025, 12:29
- Eveniment
- Ascultă știrea

Un bărbat în vârstă de 58 de ani, din comuna Râșca, și-a pierdut viața sâmbătă, 10 mai, în urma unui accident de muncă petrecut pe un drum forestier din satul Poiana Horea, comuna Beliș, județul Cluj.
Incidentul a avut loc în jurul orei 15:50, în timpul unor activități de încărcare a materialului lemnos desfășurate de angajații unei societăți comerciale. Din primele verificări, reiese că bărbatul ar fi fost lovit de un lemn desprins din cuva unui utilaj, potrivit IPJ Cluj.
Victima a fost transportată inițial cu un autoturism până în localitatea Dealul Negru, de unde a fost preluată de un echipaj medical. Din nefericire, în timpul transferului către spital, bărbatul a decedat, conform InfoHuedin.
Polițiștii continuă cercetările sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Huedin, pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs tragedia.
Ancheta vizează comiterea infracțiunilor de neluarea și nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă, precum și ucidere din culpă.