Ştirile REALITATEA TV Cluj din 17 octombrie
- Scris de REALITATEA TV Cluj
- 18 Oct 2011, 12:03
- Transcript RTV Cluj
- Ascultă știrea

Cei mai bogaţi clujeni
Oamenii de afaceri Ştefan Vuza, Horia Ciorcilă şi Teofil Mureşan sunt cei mai bogaţi clujeni, conform topului "500 de miliardari", publicat astăzi de Forbes România. Alţi 30 de clujeni, printre care finanţatorii CFR Cluj, Arpad Paszkany, Ştefan Gadola, Peter Pal şi Ioan Socea, şi-au găsit un loc printre cei mai bogaţi români.
În ierarhia generală, Ştefan Vuza este poziţionat pe locul 31. Cu afaceri în domeniu industriei uşoare, chimice, construcţii de maşini, celuloză, averea lui Vuza a fost estimată la 130-140 milioane de euro.
* Ştefan Vuza - locul 31
* Afaceri în domeniu industriei uşoare, chimice, construcţii de maşini, celuloză
* Avere: 130-140 milioane de euro
Preşedintele Băncii Transilvania, Horia Ciorcilă, se situează pe locul 59, cu o avere estimată la 75 milioane de euro. Ciorcilă are afaceri în domeniile bancar, piaţa de capital, imobiliare, construcţii şi edituri.
* Horia Ciorcilă - locul 59
* Afaceri în domeniile bancar, piaţa de capital, imobiliare, construcţii şi edituri
* Avere: 75 milioane de euro
Al treilea între clujenii din top este omul de afaceri Teofil Mureşan, fondatorul companiei Electrogrup, alături de familia sa. Situat pe locul 95, cu afaceri în domeniul infrastructurii şi telecomunicaţiilor, Teofil Mureşan are o avere estimată la 49-51 milioane de euro.
* Teofil Mureşan - locul 95
* Afaceri în domeniul infrastructurii şi telecomunicaţiilor
* Avere: 49-51 milioane de euro
Primele trei poziţii în top sunt ocupate de Dinu Patriciu, Frank Timiş şi Ioan Niculae.
Avion reţinut la sol
Un avion al companiei Carpatair a fost reţinut astăzi la sol pe Aeroportul Cluj pentru că punea în pericol siguranţa pasagerilor. Asta după ce pilotul a refuzat curăţarea avionului de gheaţă şi zăpadă. Directorul aeroportului, David Ciceo, a precizat că pilotul a refuzat degivrarea deoarece nu a avut suficienţi bani la el pentru plata operaţiunii. În cele din urmă, soarele a încălzit aeronava, care a decolat cu o întârziere de o oră. Ulterior incidentului, Carpatair a anunţat că sistează zborurile Cluj - Timişoara şi închide baza operaţională de la Cluj-Napoca. Reprezentantii aeroportului spun ca În cazul în care avionul ar fi decolat fără efectuarea manevrelor de îndepărtare a gheţii, viaţa celor peste 30 de pasageri aflaţi al bord ar fi fost pusă în pericol.
Aeronava Carpatair era staţionată pe pistă încă de sâmbătă seara, iar, în condiţiile în care noaptea trecută temperatura a scăzut cu mult sub zero grade celsius, aceasta a îngheţat complet. Pentru a putea decola şi zbura în siguranţă, avionul trebuia curăţat de gheaţă, însă pilotul a refuzat categoric acest lucru.
Valeriu Varga, şef tură operaţiuni: Reglemetările în vigoare spun că un avion pleacă, e liber să decoleze, în momentul în care este curat de chiciură, zăpadă, polei şi alte elemente din ăstea care pot afecta ţinuta de zbor a avionului.
În cazul în care avionul ar fi decolat fără efectuarea manevrelor de îndepărtare a gheţii, viaţa celor peste 30 de pasageri aflaţi al bord ar fi fost pusă în pericol. Acesta a fost şi motivul pentru care conducerea aeroportului a refuzat să permită aeronavei să decoleze.
Valeriu Varga, şef tură operaţiuni: Profilul aerodinamic se modifică. După aceea, bine aceasta la cantităţi mai mari de zăpadă, dar comenzile avionului, de la flapsuri, la eleroane, pot fi blocate de gheaţa asta care se depune. Deci el nu mai corespunde 100% standardelor de utilizare.
În cele din urmă, cursa a decolat spre Timişoara cu mai bine de o oră întârziere, după ce razele soarelui au dezgheţat aeronava. Directorul aeroportului, David Ciceo, a declarat că va sesiza Autoritatea Aeronautică Civilă, mai ales că este pentru a doua oară în ultimele zile când piloţii Carpatair refuză procedurile de degivrare. Ulterior incidentului, compania aeronautică a emis un comunicat în care anunţă că sistează zborurile de pe aeroportul Cluj şi închide baza operaţională de aici.
"Carpatair a decis astăzi închiderea zborurilor Cluj - Timişoara după o perioadă de 12 ani. Totodată, acest lucru va duce şi la închiderea bazei operaţionale Carpatair de la Cluj, ceea ce va avea ca efect desfiinţarea a circa 20 de locuri de muncă pe plan local. (...) Aplicarea procedurii de degivrare este o operaţiune care ţine strict de competenţa şi decizia comandantului aeronavei şi aceasta se aplică în funcţie de condiţiile meteo de la aeroportul de plecare. În această dimineaţă, vremea la Aeroportul Cluj a fost cu cer senin şi temperaturi pozitive", se arată în comunicatul emis de către Carpatair.
În topul infracţiunilor
Clujul, în topul judeţelor cu cea mai mare rată a criminalităţii. Potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică, Clujul se află pe locul 7 în ceea ce priveşte numărul de infracţiuni la suta de mii de locuitori. Judeţul nostru se află în aceeaşi categorie cu Mehedinţiul sau Tulcea, dar depăşeşte judeţe precum Galaţiul ori Constanţa.
Datele Institutului Naţional de Statistică spun că în 2010 au fost comise, la nivel naţional, în medie peste 1.300 de infracţiuni la 100.000 de locuitori. O cifră sensibil mai mică faţă de 2009, când au fost comise aproape 1400. Pe judeţe, cele mai multe infracţiuni au fost comise în Hunedoara, aproape 2.400, iar cele mai puţine, sub o mie, în Galaţi.
Potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică pentru anul 2010, Clujul are o rată a infracţionalităţii de aproape 1700 de infracţiuni la o sută de mii de locuitori. O cifră plasează judeţul nostru pe locul 7 la nivel naţional, la mică distanţă de Călăraşi ori Mureş.
Hunedoara- 2384 infracţiuni la 100.000 locuitori
Alba- 2094 infracţiuni la 100.000 locuitori
Gorj- 1916 infracţiuni la 100.000 locuitori
Giurgiu- 1772 infracţiuni la 100.000 locuitori
Mureş- 1713 infracţiuni la 100.000 locuitori
Călăraşi- 1702 infracţiuni la 100.000 locuitori
Cluj- 1699 infracţiuni la 100.000 locuitori
Teleorman- 1084 infracţiuni la 100.000 locuitori
Constanţa- 1209 infracţiuni la 100.000 locuitori
Galaţi- 985 infracţiuni la 100.000 locuitori
VOX: Cât de în siguranţă vă simţiţi în Cluj? În Cluj mă simt destul de ...... cum se poate mai bine
În zona centrală foarte în sisguranţă..... de sigur Clujul
Relativ, deci nu mă simt chiar.... găsesc uşile deschise
Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Cluj au refuzat să comenteze acest clasament, dar au precizat că la sfârşitul acestei luni vor face publice rezultatele infracţionalităţii pe primele nouă luni ale acestui an.
Conflict în lomb
Ceea ce ar fi trebuit să devină un cartier cu mii de locuinţe s-a transformat într-un conflict între primărie şi compania Impact din Bucureşti. Partenerul municipalităţii în proiectul Cartierului Lomb cere despăgubiri de zeci de milioane de euro. Consilierii locali vor dezbate în şedinţa de mâine angajarea prin licitaţie a unei case de avocatură care să reprezinte administraţia locală în acest conflict.
Pentru proiectul din Lomb municipalitatea s-a asociat în 2008 cu societatea Impact din Bucureşti. Datorită crizei economice societatea a intrat în 2010 în insolvenţă iar proiectul a fost îngheţat din lipsă de finanţare. Cei de la Impact solicită însă despăgubiri de 58 de milioane de euro pe motiv că primăria nu şi-a îndeplinit partea sa de obligaţii în societatea nou creată, Lomb SA, în care trebuia să vină cu 267 de hectare de teren.
Oana Buzatu, purt. cuv. Primăria Cluj-Napoca: încercăm să angajăm cei mai buni avocaţi de pe piaţă pentru a înecrca să apărăm interesul public şi să scăpăm de plata acestor despăgubiri pe care nu le recunoaştem şi pe care constructorul partener cu primăria încearcă să le obţină de la noi.
Din acest proiect primăria trebuia să primească 75 de locuinţe şi 33% din terenul viabilizat de investitor.
Oana Buzatu, purt. cuv. Primăria Cluj-Napoca: clujenii au pierdut posibilitatea de a beneficia de acele parcele pe care speram să le putem aloca viabilizate, terenul rămâne în proprietatea CL nu există nici un risc pentru că CL a refuzat înscrierea acestui teren ca şi aport în societatea pe care am creat-o cu investitorul.
Municipalitatea a fost exclusă printr-o hotărâre AGA din societatea Lomb SA care cere şi ea, în plus faţă de investitor, despăgubiri de circa 4 milioane de euro de la Primăria Cluj.
Vremea se va încălzi
Meteorologii vin cu veşti bune. Frigul va mai dura doar câteva zile. De miercuri vremea va redeveni frumoasă cu temperaturi normale pentru această perioadă, respectiv 12-15 grade. Care este prognoza pentru întreaga săptămână aflaţi din materialul următor.
Zilele în care temperaturile vor fi sub zero grade dimineaţa, sunt pe sfârşite. Asta spun meteorologii care susţin că de la jumătatea săptămânii vremea va reveni la temperaturi normale pentru acest interval.
Carol Pavai, meteorolog: Până miercuri vremea se va menţine rece,temperaturile maxime vor fi cuprinse între 8-10, iar minimele vor fi între -7 şi -5 grad. Miercuri şi joi vremea va fi foarte frumoasă şi se va încălzi.
Şi veştile pentru weekendul care urmează sunt bune.
Carol Pavai, meteorolog: În weekend ne aşteptăm la temperaturi normale pentru această perioadă, respectiv maxime 12-15, iar minimele se vor situa între 3 şi 7 grade Celsius.Vineri va ploua, iar în zonele înalte, de munte va fi chiar şi ninsoare.
Sport
Prima victorie acasă
Clujenii îşi dau coate pentru a detrona pe Dinamo de la şefia Ligii 1.După victoria la scor obţinută de CFR cu Concordia, care a adus fosta campioană la două puncte de lider, "U"Cluj a trecut cu 1-0 de Braşov şi s-a apropiat la doar un punct de "câinii roşii".
La cea de-a doua încercare, clujenilor le-a ieşit bine inaugurarea stadionului. După înfrângerea cu 0-4 în amicalul cu Kubanul lui Dan Petrescu, "U" a câştigat prima partidă oficială de pe Cluj Arena, 1-0 cu FC Braşov. Singurul gol al meciului a fost reuşit de Laurenţiu Marinescu pe finalul primei reprize, în timp ce Adrian Cristea a încercat în zadar să celebreze cu o reuşită cea de-a 200-a prezenţă în primul eşalon. De partea cealaltă, oaspeţii au alergat mult după egalare, însă internaţionalul Alexandru Chipciu a ratat din toate poziţiile, cel puţin patru oportunităţi putând fi transformate în goluri. Cu victoria din această etapă clujenii revin pe podium, la egalitate de puncte cu Rapid, care a adunat 21 de puncte, dar are un golaveraj mai bun.
Marinescu, eroul serii
Partida cu FC Braşov a adus şi primul gol marcat de "şepcile roşii" pe stadionul de cinci stele, Cluj Arena. Reuşita, care va intra în istoria clubului, i-a aparţinut lui Laurenţiu Marinescu.
Laurenţiu Marinescu, jucător U Cluj. Sunt bucuros, dar cum v-am spus.... pentru aceste trei puncte am muncit mult. Sper să o ţinem tot aşa şi să urcăm mai sus.
La rândul său, antrenorul Ionuţ Badea spune că se bucură că echipa a trecut peste eşecul din meciul de inaugurare şi a reuşit să obţină primele trei puncte pe Cluj Arena.
Ionuţ Badeaa, antrenor U Cluj: Mă bucură foarte mult această victorie, în condiţiile în care veneam după un meci inaugural.... ne bucură foarte mult cele trei puncte.
Cel mai ghinionist jucător al partidei a fost braşoveanul Chipciu, care a ratat patru ocazii monumentale de a marca
Etapa următoare, Universitatea Cluj va juca, în deplasare, cu Pandurii Târgu Jiu.
Bianca şi prinţul
Suporteri speciali pentru Universitatea Cluj în meciul cu FC Braşov. Prietena lui Adrian Cristea, Bianca Drăguşanu, a fost prezentă în tribunele Cluj Arena, de unde i-a încurajat frenetic pe "studenţi". Iar la finalul meciului a coborât direct la vestiare, pentru a-l felicita pe Cristea pentru prima victorie pe noul stadion.
Bianca la aşteptat pe Adrian Cristea la intrarea în stadion şi l-a sărutat atunci când mijlocaşul Universităţii a ieşit de la vestiare. Acesta a declarat că Bianca îi poartă mereu noroc, mai ales la primul său meci pe Cluj Arena.
Bianca Drăguşanu, fotomodel: "U" Cluj a câştigat, l-a ajutat prezenţa ta pe Adi? Eu sper că da, eu sper că da.
Bianca spune că a rămas impresionată de noul stadion, dar şi de astmosfera creată de fanii Universităţii Cluj. Şi promite să vină pe Cluj Arena şi la următoarele meciuri.