Codul portocaliu de inundaţii pentru 12 judeţe

Codul portocaliu de inundaţii pentru 12 judeţe
Hidrologii au extins codul portocaliu de inundaţii pentru 12 judeţe până la ora 18.00, iar 11 judeţe sunt sub cod galben.

Meteorologii spun că, până astăzi la ora 21, va ploua în regiunile sudice şi local în centrul şi estul ţării. Cantităţile de apă vor depăşi 15...20 l/mp, iar izolat, îndeosebi în judeţele Argeş, Dâmboviţa şi Vâlcea vor fi posibile cantităţi în jurul a 25 l/mp.

Hidrologii au prelungit până la ora 18.00, avertizarea cod portocaliu de inundaţii pe râuri din judeţele Timiş, Caraş-Severin, Mehedinţi, Dolj, Gorj, Hunedoara, Olt, Argeş şi Prahova, iar râuri din 14 judeţe vor fi sub cod galben.

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a actualizat avertizările cod portocaliu şi cod galben emise anterior, pentru râuri din bazinele hidrografice Bega, Timiş, Bârzava, Moraviţa, Caraş, Nera, Cerna, Drincea, Desnăţui, Jiu, afluenţi ai Oltului mijlociu şi inferior, unii afluenţi ai Mureşului inferior, Vedea, Argeş superior, Ialomiţa, Buzău, unde se pot produce creşteri de debite şi niveluri, cu depăşirea cotelor de atenţie şi de inundaţie, precum şi scurgeri pe versanţi, torenţi şi pâraie, care ar putea provoca inundaţii locale.

Potrivit INHGA, aceste fenomene se pot produce şi pe afluenţi de grad inferior ai acestor râuri şi pe cursurile de apă necadastrate.

Creşteri importante de debite, care ar putea duce la atingerea cotelor de atenţie, se pot produce şi pe alte râuri mici din centrul şi estul ţării, au precizat hidrologii.

 

 

 

Comenteaza