Atenţie, proprietari de terenuri: Buruiana care poate aduce amenzi de până la 20.000 de lei
Plenul Senatului a adoptat marţi, în unanimitate, propunerea legislativă privind combaterea ambroziei, astfel proprietarii şi deţinătorii de terenuri vor fi obligaţi să împiedice creşterea, înflorirea şi răspândirea plantei.
Potrivit proiectului, „proprietarii sau deţinătorii de terenuri, administratorii drumurilor publice, ai căilor ferate, ai cursurilor de apă, ai lacurilor, ai sistemelor de irigaţii, ai bazinelor piscicole, au obligaţia să desfăşoare lucrări de prevenire, combatere şi distrugere a buruienii ambrozia pentru evitarea instalării şi răspândirii vegetaţiei adventive invazive şi eliminarea ei în cazul prezenţei pe terenurile intravilane sau extravilane".
Legea prevede că proprietarii sau deţinătorii de terenuri vor fi obligaţi să execute periodic lucrări de întreţinere a terenurilor prin cosire, smulgere, erbicidare şi alte lucrări specifice, astfel încât să împiedice creşterea, înflorirea şi răspândirea plantei.
Dacă proprietarii de terenuri nu respectă prevederile legale, vor fi sancţionaţi cu avertisment, iar dacă nu se conformează nici după avertisment, vor primi o amendă contravenţională cuprinsă între 750 de lei şi 5.000 de lei - persoanele fizice - şi între 5.000 de lei şi 20.000 de lei, persoanele juridice.
Iniţiativa legislativă de combatere a ambroziei a fost înregistrată la Senat în luna aprilie şi a fost semnată de mai mulţi parlamentari de la PNL, PMP şi UDMR.
Senatul este prima cameră sesizată în acest caz, forul decizional fiind Camera Deputaţilor.