5 gustări pe care le poţi consuma fără grijă când eşti la dietă

5 gustări pe care le poţi consuma fără grijă când eşti la dietă

Medicii nutriționiști recomandă trei mese și două gustări, în fiecare zi, acest program de masă ajutând organismul să ardă mult mai repede grăsimea depusă în anumite zone ale corpului.

1. Nucile şi seminţele crude
Pentru a asigura energie organismului este esenţial să consumi în fiecare zi un pumn mic de diverse nuci şi seminţe crude. Păstrează în poşetă o punguţă cu un amestec de migdale, nucă, seminţe de susan, seminţe de floarea soarelui, seminţe de dovleac, seminţe de in, alune şi fistic. Această gustare asigură nutrienţii necesari pentru buan funcţionare a organismului şi va împiedica pofta de gustări sărate (de genul chipsurilor).

2. Pastă de năut cu pâine crocantă din făină integrală
Pasta de năut (humus) se poate consuma cu tot felul de crudităţi (morcovi, ţelină beţe, castrveţi, ardei, broccoli, conopidă) sau pe o felie de pâine crocantă, dar neapărat din făină integrală. Ca să prepari pasta de năut se fierbe năutul, se scurge şi se pune în robotul de bucătărie. Se combină cu ulei de măsline, puţin usturoi, piper, sare, apă, ardei roşu, zeamă de lămâie şi verdeaţă proaspătă (mărar, pătrunjel). Opţional poţi să adaugi tahini (pastă de susan) care face pateul mai cremos şi îi oferă un gust aparte. Năutul este o sursă bogată de fibre vegetale care scad colesterolul rău şi împiedică creşterea bruscă a glicemiei.  

3. Iaurt
Alege iartul pentru a gustare delicioasă şi sănătoasă între mesele principale! Îl poţi amesteca cu fructe uscate, nuci şi seminţe crude sau amarant/quinoa expandate. 

4. Baton homemade energizant
Pune în robotul de bucătărie 1 cană migdale crude sau nucă, 1 cană seminţe de floarea soarelui crude, 1 cană seminţe de dovleac crude, 1 pumn de curmale/miere de albine, cacao pudră, puţină sare de mare, fulgi de nucă de cocos, esenţă de vanilie/rom şi puţină apă pentru a obţine o consistenţă lipicioasă. Se întinde pe o tavă tapetată cu hârtie de copt şi se lasă la frigider 2-3 ore, apoi se taie in batoane şi se ambalează separat in folie de plastic. 

5. Un măr cu unt de arahide
Untul de arahide este o combinaţie delicioasă de dulce şi sărat care te poate scăpa de pofta de dulce şi sărat. Combină o linguriţă de unt de arahide combinată cu un măr sau o banană mică.

Comenteaza