5 idei pentru un prânz săţios care nu îngraşă

5 idei pentru un prânz săţios care nu îngraşă

Masa de pranz la dieta trebuie sa fie constituita dintr-o alimentatie usoara bazata pe orez, salate de cruditati, carne, si supe/ciorbe.

1. Sandviş cu hummus, legume şi brânză

La capitolul sandvişuri poţi să faci diverse combinaţii pentru a obţine ceva foarte gustos şi săţios. Singura condiţie este să alegi pâinea neagră, cărnurile/mezelurile fără grăsime şi să eviţi caşcavalul/brânza topită (deoarece au un conţinut ridicat de grăsime). Alege brânzeturile cu un conţinut sub 15% de grăsime. De exemplu, poţi să-ţi faci un sandviş cu:

  • humus (pastă de năut), salată verde, ardei roşu, avocado, 1 felie de brânză, 2-3 rondele de ceapă. 
  • 1 felie de mezel fără grăsime cu 1 felie de brânză slabă, salată verde, castraveţi, 2-3 rondele de ceapă.
  • pastă de avocado (avocado pisat şi amestecat cu sare, piper, puţină ceapă), file de somon afumat,
  • salată verde/spanac.
  • brânză, ardei roşu, rondele de ou fiert, frunze de spanac/salată verde/pătrunjel.
  • piept de pui la grătar, ardei, ceapă, salată verde.
     

2. Mâncare gătită (cu sau fără carne) plus salată

Dacă ai frigider la serviciu, găteşte acasă diverse combinaţii de legume (linte, năut, varză, fasole verde/galbenă, broccoli, ghiveci de legume), cât mai simplu şi fără grăsimi. Este recomandat să le combini cu salate în funcţie de gusturile tale.

3. Supă cremă de legume

Singura condiţie este să nu foloseşti făină şi smântână la prepararea lor. Înlocuieşte smântăna cu avocado pentru a-i conferi consistenţa cremoasă şi făina de in în loc de făină albă de grâu. O torni într-un borcănel care se închide bine şi o poţi servi la birou alături de o salată cu multe legume, verdeaţă şi piept de pui. 

4. Humus cu salată

Pasta de năut (humus) o poţi servi cu felii de morcov, castravete, ţelină beţe, crackers din făină integrală (pâinici/biscuiţi) sau diverse salate de crudităţi.

5. Orez brun cu legume

Alege întotdeauna orezul brun pe care să-l combini cu multe legume. Lângă el poţi să serveşti o salată: varză/morcovi/mărar/ulei/sare/piper/oţet, sfeclă roşie crudă/ceapă/pătrunjel/ulei/sare/piper/lămâie, ardei roşu/pătrunjel/ulei/sare/piper.

Comenteaza