Atenție la drum! ANM a emis un cod GALBEN de ceață în județul Cluj
- Scris de Ziua de Cluj
- 13 Noi 2021, 09:42
- Utile
- Ascultă știrea
ANM a emis o atenționare de cod galben de ceață pentru județul Cluj pentru sâmbătă între orele 9:00-12:00.
Astfel, conform meteorologilor ANM, astăzi, de la ora 9.00 și până la ora 12.00, local, în zona joasă a județului se va semnala ceață care determină reducerea vizibilității sub 200 m și izolat sub 50 m.
În acest sen, mai mulți șoferi, au semnalat pe grupurile specializate de pe Facebook, vizibilitatea redusă pe autostrada Turda-Aiud.
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că:
La această oră (08:00), pe A3 Turda - Borș, traficul rutier se desfăşoară în condiţii de ceaţă densă, vizibilitatea fiind, pe alocuri, sub 100 de metri. Fenomenul este semnalat și pe A10 Turda – Aiud, vizibilitatea fiind, pe alocuri, sub 100 – 150 de metri.
Pe timp de ceaţă, în afară de reducerea vitezei, mărirea distanţei în mers şi folosirea corespunzătoare a luminilor, în ceea ce priveşte autostrăzile trebuie respectate şi alte reguli specifice:
- nu opriţi pe benzile de circulaţie şi pe banda de urgenţă!
- în cazul unei pene sau defecţiuni tehnice, porniţi luminile de avarie, echipaţi-vă cu vesta reflectorizantă, scoateţi pasagerii din autovehicul în afara părţii carosabile şi amplasaţi triunghiurile reflectorizante, unul după celălalt, la distanţe mai mari!