Atenție, șoferi! Un transport agabaritic va trece prin Cluj

Atenție, șoferi! Un transport agabaritic va trece prin Cluj

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță faptul că un transport cu gabarit depășit va trece și prin județul Cluj.

„În perioada 07.11.2024 – 09.11.2024 se va desfășura un transport cu depășiri pe traseul:

Oradea – Bihor – DN1 – Gilău – DN1 – A3 – DN1F – Baciu.

Vehiculul transportă un utilaj.

Lățimea maximă a vehiculului este 3,50 m, masa totală 110 tone, lungime 28 m, înălțime 4,40 m, viteza de deplasare urmând a fi adaptată condițiilor de trafic. Menționăm că în conformitate cu OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice viteza maximă de deplasare a vehiculelor cu depășiri este de 70 km/oră”, a transmis CNAIR, într-un comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, etapele de desfășurare ale transportului sunt stabilite de poliția rutieră. Transportul nu se va desfășura în perioadele și pe sectoarele de drum pe care sunt semnalate fenomene meteorologice periculoase, prin codurile galben, portocaliu sau roșu.

Comenteaza