Avertizare de CANICULĂ în țară, inclusiv la Cluj. Temperaturile vor urca spre 40 de grade

Avertizare de CANICULĂ în țară, inclusiv la Cluj. Temperaturile vor urca spre 40 de grade

Meteorologii anunță un nou val de caniculă începând de astăzi până spre finalul săptămânii. 

ANM a emis o informare meteo de val de căldură, disconfort termic și caniculă în țară, în intervalul 10-14 iulie.

Conform meteorologilor, luni, valul de căldură și canicula vor cuprinde Banatul și Oltenia, iar în zilele următoare se vor extinde și în Muntenia, Dobrogea, sudul și centrul Moldovei, Transilvania și Crișana.

Temperaturile maxime se vor încadra în general între 34 și 37 de grade și disconfortul termic se va accentua în special în zonele de câmpie, unde indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.

În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza mesajele.

Comenteaza