Cum va fi vremea în final de ianuarie și debut de februarie

Cum va fi vremea în final de ianuarie și debut de februarie

Conform datelor oficiale oferite de Administrația Națională de Meteorologie (ANM), în finalul lui ianuarie și debutul lui februarie vremea din România va fi caracterizată de contraste între regiuni. Astfel, dacă în regiunile extracarpatice vorbim de un val de aer mai cald, în zonele din nord, centru și la munte, iarna încă își va arăta colții.

”Se pare că și ultimele zile din cea mai rece lună a anului vor fi caracterizate, din punct de vedere termic, de valori peste ceea ce ar fi normal pentru această perioadă.

Procesul de încălzire a vremii va continua și în următoarele zile și în regiunile intracarpatice, acolo unde am avut la începutul săptămânii valori care au coborât până la minus 26 de grade Celsius.

Vorbim de maxime care vor avea mâine valori de la minus 1 grad până la 9 grade, iar duminică, valori de până la 10 grade, inclusiv în Capitală o maximă de 7-8 grade”, a spus Mateescu la Digi24.

Șefa ANM anunță că această masă de aer cald va persista și în debutul lunii februarie, însă doar în zonele din afara arcului carpatic. La munte și în zonele nordice va fi mai frig.

”Este o masă de aer mai cald prezentă în zona țării noastre, care va fi de interes și în prima săptămână din februarie, pentru că este posibil să consemnăm în continuare în regiunile extracarpatice temperaturi ușor peste medii iar în cele intracarpatice și la munte sub norme”, a mai spus Mateescu.

Acesta diferențe se vor păstra și în săptămâna 7-14 februarie, după care, în a doua parte a lunii s-ar putea să ne apropiem de normalul termic în aproape toată țara, mai spune directorul ANM.

Februarie poate să aducă ninsori
Elena Mateescu le dă o veste bună iubitorilor de zăpadă. Aceasta spune că ultima lună de iarnă ar putea să mai aducă precipitații sub formă de ninsoare.

”Și luna ianuarie și luna februarie pot să aducă fenomene de iarnă specifice, cu strat de zăpadă. În zona montană stratul de zăpadă a fost consistent. În partea de vest, centru și estul țării vorbim de grosimi variabile, între 4 și 50 de centimetri.

E adevărat, nu am consemnat un strat consistent de zăpadă în zona de sud-est a țării. Se pare că se va mai lăsa așteptat”, a adăugat aceasta.

Etichete
Comenteaza