Se trăieşte, pe suprafeţe mari astăzi, nu doar sentimentul firesc al regăsirii fiecăruia de sine, dar şi tentaţia de a socoti că lumea se încheie cu propria fiinţă şi experienţă. Un fel de narcisism al intereselor şi pornirilor se răspândeşte pe nesimţite în comportamente, mentalităţi, cultură.

Reacţiile începute în după-amiaza zilei de duminică prin poziţia aberantă şi obraznică a UDMR au continuat pe parcursul zilei de luni cu poziţii oficiale ale PSD, PD-L, PRM, PNL, PC, UCM, ale preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, ale Guvernului şi Preşedinţiei României.

S-a ajuns, de pildă, ca sfatul onest al unui medic să fie luat automat drept manipulare în favoarea unei firme de medicamente, ca recomandările învăţătorului să fie socotite influenţare nepermisă, ca prezenţa icoanelor în locuri publice să fie interpretată ca prozelitism.

Nu comentez aici ceea ce s-a petrecut din 2001 încoace – mai cu seamă deteriorarea reformei învăţământului (vezi evaluările internaţionale din 2001-2007). În orice caz, de la un an la altul au sporit nevoia reluării reformei educaţiei şi nevoia conceperii competente a acesteia. Aceste nevoi sunt acute astăzi, în condiţiile în care România s-a izolat de reformele din alte ţări.

Iar acest fapt este cât se poate de evident astăzi, când universităţile performante sunt nevoite să-şi pună, iar unele o şi fac, probleme efective de competitivitate internaţională. În fapt, nici ceea ce formează “nucleul” universităţilor de astăzi – cercetarea ştiinţifică, studiile master şi doctoratul – nu poate fi înnoit şi făcut competitiv, în contextul concurenţial aflat pe cale de accentuare în Europa şi în afara acesteia, fără corecturi ale reglementărilor (incluzând legislaţia) actuale. Iată câteva exemple, din lotul corecturilor de urgenţă.