Prognoza meteo pentru weekend: Vreme caldă, dar şi ploi

Prognoza meteo pentru weekend: Vreme caldă, dar şi ploi

Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, vremea se va menține caldă în următoarele zile, cu toate că, în mai multe zone din țară, se vor înregistra precipitații.

Vineri, regimul termic va fi caracterizat de valori apropiate de cele normale ale perioadei. Vor fi averse şi descăcări electrice în regiunile estice, sud-estice, nordice şi în zona de munte şi pe spaţii restrânse în rest, iar, izolat, vor fi condiţii de grindină. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 22 şi 29 de grade. Dimineaţa, pe spaţii mici în zonele joase va fi ceaţă.

Pe litoral cerul va fi mai mult noros ziua, când, temporar, va ploua în general slab şi vor fi posibile descărcări electrice, apoi se va degaja treptat. Vântul va sufla moderat cu intensificări. Temperaturile maxime se vor încadra între 22 şi 25 de grade. Temperatura apei mării va avea valori de 23-25 de grade.

La munte, cerul va avea înnorări temporare şi vor fi averse şi descărcări electrice. Izolat vor fi condiţii de grindină. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări pe creste.

Sâmbătă vremea va fi în general frumoasă, cu cer variabil, cu unele averse și posibil descărcări electrice mai ales după-amiaza, pe spații restrânse la munte, în centru și în regiunile extracarpatice.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 21 și 30 de grade. În depresiuni, dimineaţa vor fi condiții de ceață.

Duminică rămâne în continuare frumoasă, cu un cer variabil. Înnorări temporar accentuate, averse și posibil descărcări electrice vor mai fi, mai ales după-amiaza, pe arii restrânse în zona de munte și în sud-vest și, izolat, în centrul și în sudul teritoriului.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 22 şi 31 de grade.

La Cluj, sâmbătă cerul va fi în mare parte senin, maxima zilei ajungând la 24 de grade. Duminică maxima zilei coboară uşor, la 23 de grade, iar cerul va fi parţial înnorat.

Comenteaza