Traficul feroviar între Dej şi Jibou se redeschide. După două zile
- Scris de Ziua de Cluj
- 08 Feb 2016, 13:55
- Utile
- Ascultă știrea

Reprezentanţii companiei precizează că, în jurul prânzului, angajaţii CFR au executat lucrările finale de reparaţii şi de verificare a liniei şi a componentelor infrastructurii, precum şi operaţiunile deeliberare a zonei, astfel încât circulaţia trenurilor să se reia în condiţii de siguranţă.
"Măsurile operative întreprinse în această perioadă de CFR SA au avut drept scop reluarea traficului feroviar pe raza judeţului Sălaj, într-un timp cât mai scurt", au transmis aceştia.
Mai multe vagoane ale unui tren de marfă care asigura un transport de sare pe relația Dej - Valea lui Mihai s-au răsturnat în noaptea de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 01:00, la intrarea în stația Letca, din județul Sălaj. Din acest motiv, călătorii aflați între stațiile Dej și Jibou au fost transportați cu mijloace auto până la redeschiderea liniei.